Mama îmi interzicea cu desăvârşire să mă apropii de ferestre. Când întrebam "De ce?", îmi răspundea doar atât: "Ascultă afară!". Erau gloanţe, aşa îmi explica, deşi habar n-aveam ce sunt alea. Memoria mea de atunci nu a înregistrat foarte multe evenimente.
Cât putea să înţeleagă din Revoluţie un copil din ultima generaţie a Şoimilor Patriei? Când am văzut că toată lumea rupe paginile cu portret, am vrut să fac acelaşi lucru, dar, spre surprinderea mea, nici asta n-am avut voie. Am înţeles însă că trebuie să preţuiesc cărţile, nu am voie să mă port oricum cu ele, chiar dacă prezintă şi o fotografie indezirabilă. Procesul lui Nicolae Ceauşescu - pot spune că l-am văzut doar pentru că mama mă ţinea în braţe, în timp ce eu mă smiorcăiam că vreau să văd desene animate, dacă nu la televizor, la video. Nimic din ce se întâmpla nu îmi disturba decât imperceptibil sfera jocului şi a jucăriilor.
Mi s-a dat însă ocazia ca, 20 de ani mai târziu, să "retrăiesc", cu ochi de adult, evenimentele petrecute, înscrise astăzi în documente şi texte cu valoare istorică. Comunismul, despre care am învăţat în şcoală, a căpătat astfel formă. Amintirile mele vagi s-au contopit cu istoria anului 1989. Zi de zi, am "ascultat" atât povestirile oamenilor obişnuiţi cât şi pe acelea atent documentate ale celor aflaţi în mijlocul evenimentelor desfăşurate pe tot parcursul anului. Am participat la întâlnirile publice sau secrete ale "Tovarăşului" şi "Tovarăşei", m-am numărat printre elevii, studenţii şi adulţii care erau trimişi la muncile agricole sau făceau figuraţie pentru "Primul fiu al ţării". Am întâlnit rafturi goale din "Alimentara" şi mese pline la dineuri oficiale. Am fost acolo atunci când Nicolae Ceauşescu a fost reales la cel de-al XIV-lea Congres şi n-am plecat nici când a ţinut ultima cuvântare la balcon. Neobişnuit a fost însă ca, după câteva ore de studia
