* luna trecută, trei firme din aceste domenii de activitate au fost găsite cu muncitori fără forme legale de angajare * pentru fiecare dintre cele patru persoane s-a aplicat amenda maximă: câte 1.500 lei *
În urma controalelor efectuate în cursul lunii trecute de către inspectorii de muncă au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 41.900 lei, majoritatea pentru sancţionarea abaterilor în domeniul relaţiilor de muncă. Potrivit raportului de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila aferent lunii decembrie 2009, au fost efectuate 175 controale, din care 94 în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi diferenţa de 81 în sectorul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). În cursul acestor verificări, inspectorii de muncă au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, din care 65 pe linia RM şi încă 47 pe partea de SSM. De menţionat este că majoritatea sancţiunilor au constat în avertismente şi dispoziţii de reintrare în legalitate, întrucât doar 18 au reprezentat amenzi, în principal pentru abateri în domeniul RM. De altfel, dintre cele 14 amenzi aplicate în domeniul relaţiilor de muncă, în valoare totală de 28.400 lei, trei au vizat sancţionarea cazurilor de muncă fără forme legale. "Cazurile de muncă la negru au fost înregistrate la 3 societăţi care activează în domeniul comerţ şi restaurante. Pentru fiecare dintre cele 4 persoane depistate că munceau fără forme legale de angajare a fost aplicată câte o amendă de 1.500 lei", ne-a declarat directorul coordonator al ITM Brăila, Victor Voiculeţ.
În ceea ce priveşte domeniul SSM, inspectorii de muncă au efectuat verificări la unităţi din sectoare de activitate cum ar fi construcţii, agricultură, confecţii textile, pază şi protecţie, construcţii şi reparaţii nave, precum şi transporturi auto. Printre deficienţele frecvent constatate se numără semnalizarea necorespunzătoare a riscurilor