Previziunile astrologului francez Nostradamus îi fascinează pe oameni de aproape o jumătate de mileniu.
Vizionarul francez a dobândit un nou statut în epoca modernă, când numeroşi dintre contemporanii noştri îi citesc profeţiile cu un interes înnoit şi întrevăd în ele cronica unor dezastre anunţate.
Nostradamus este creditat cu prevestirea câtorva mari episoade ale istoriei - de la Revoluţia Franceză, la hegemonia nazismului, până la la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy şi, mai nou, prăbuşirea Turnurilor Gemene, în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
„Adevărul despre Nostradamus", seria documentară care începe la Discovery World, duminică 17 ianuarie, abordează subiectul într-o manieră inedită: celebrele catrene profetice sunt cercetate prin prisma procedeelor de investigaţie criminalistică.
Numeroase detalii ale vieţii lui Nostradamus (1503 - 1566) sunt puse semnul întrebării. În linii mari, s-a stabilit că Michel de Nostredame s-a născut într-o familie de negustori din sudul Franţei şi a primit o educaţie eclectică, acoperind numeroase domenii de interes: ştiinţe tradiţionale, matematică, limbi străine şi astrologie.
El a beneficiat şi de o „dublă" instruire religioasă: întrucât părinţii lui au fost evrei convertiţi la catolicism, a avut acces la ambele dogme şi a fost fascinat de scripturile care conţineau profeţii referitoare la sfârşitul lumii - „Cartea Apocalipsei", din „Noul Testament", şi „Cabala". Plecat de acasă în 1522, la 19 ani, Nostradamus a studiat medicina şi a dobândit ulterior notorietate în timpul ciumei bubonice, când a tratat mai multe persoane grav bolnave, prin metode originale.
Între 1540 şi 1550, a început să redacteze celebrele catrene profetice, pe care le cunoaştem astăzi sub numele de „Centurii". Eclecticul personaj susţinea că previziunile sale se bazează pe interpretări astrologi