Ce ar fi Italia fără imigranţi: adio menajere, muncitori, bucătari şi transexuali!
Într-un editorial pentru La Stampa, Giuseppe Culicchia, unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi scriitori italieni, îşi imaginează cum ar arăta "Cizma" fără imigranţi.
Tema aceasta este în ultimul timp în atenţia presei italiene, în aşteptarea cărţii unui alt scriitor, Vladimiro Polchi, referitoare la o Italia fără imigranţi şi la o zi în care toţi străinii din Peninsulă să fie... în grevă.
"Ieri dimineaţă, pe la vreo 7, am decis să-mi cumpăr un pistol şi să-i împuşc pe negri. Dar mai întâi aveam nevoie de un suc de portocale. Cu sau fără gripă porcină, vitamina C nu poate lipsi. Numai că în bucătărie portocalele se terminaseră. «Peru!», am strigat. Nimic. Am căutat menajera peruviancă peste tot, până şi sub scara unde o ţineam. Nimic. M-am întrebat: ce naiba, i-a mai dat Paola o zi liberă, după cea de anul trecut? Dar soţia mea dormea. Nu voiam să o deranjez. Aşa că m-am decis să iau micul dejun la cafenea. Oricum, mi-am spus, trebuia să ies, ca să-mi cumpăr arma. Şi piaţa e după colţ, pot să iau portocale. Şi aşa am ieşit.
La cafenea mi-au spus însă că portocalele s-au terminat. Bine, am spus, mulţumesc.
Lângă cafenea nu mai era ţiganca. Cu ajutorul banilor din cerşit s-o fi dus la schi, m-am gândit. Toţi plini de bani, ţiganii ăştia! Acum, că tot îmi cumpăr arma, mi-am spus, poate aş putea să-i împuşc şi pe ei. Sau se pot împuşca doar negri? Trebuie să mă informez. Când am ajuns în piaţă, m-am îndreptat spre taraba de unde face cumpărături soţia mea. Şi m-am blocat. Ciudat. Taraba nu mai era. Şi nici piaţa. Cu excepţia câtorva doamne care se agitau perplexe, piaţa era goală, ca şi cum ar fi fost duminică. Şi totuşi era marţi. M-am dus la vânzătorul de la chioşcul de ziare. Scuze, aici nu mai e piaţă? El a ridicat din umeri: ce vrei
