După ce-ai avut de-a face cu românii şi cu bulgarii, îţi dai seama că experienţa balcanică are o componentă specifică faţă de cea cu restul “Estului Europei” (concept pus sub semnul întrebării de revista The Economist săptămâna aceasta). Nu se compară nici nu polonezii, nici cu cehii, nici cu ungurii. Cam asta e concluzia la care a ajuns Bruxellesul mai demult, dar despre care a scris ieri Financial Times, sub titlul “Disillusioned by Bulgaria and Romania, Brussels raises the bar to entry”.

Cum ar veni, ţările din Balcani care sunt înscrise în procesul de aderare la UE suferă din cauză că România şi Bulgaria şi-au făcut de cap după aderare şi nu au combătut corupţia şi crima organizată. Mă rog, eu nu aş zice chiar că situaţia poate fi formulată drept “când te-ai fript cu ciorbă sufli şi în iaurt”, pentru că ţările din Balcani nu sunt tocmai un iaurt în comparaţie cu ciorba noastră, avându-şi propriile bube în cap referitoare la corupţie şi crimă organizată, chiar mai mari decât în cazul României. Este firesc, deci, ca ţările membre UE să fie precaute şi să ceară asigurări ferme că astfel de probleme sunt rezolvate, înainte de a se trezi cu ele în interiorul Uniunii.

Totuşi, nu mă pot opri să mă gândesc cum i-am “fraierit” noi şi cu bulgarii pe cei de la Bruxelles. Sau, cum au acceptat ei să se lase păcăliţi. Practic, după semnarea tratatului de aderare, în 2005, România şi Bulgaria, care în acel moment îşi aveau problemele de corupţie şi de crimă organizată cunsocute la Bruxelles, puteau face absolut orice, că tot ar fi intrat în UE. Cel mult, ar fi fost amânate până în 2008. Mare scofală! aşa cum s-a văzut, bulgarilor li s-au mai tăiat nişte fonduri, României i s-a impus un mecanism de monitorizare…şi ce? N-a folosit la mare lucru. Până la urmă, ceea ce contează este voinţa politică din interiorul ţării de a rezolva problemele, şi asta se vede la bul