Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul a adoptat bugetul asigurarilor sociale, fara cresterea pensiilor

Publicat in Romania Libera, joi 14 ianuarie 2010 ·

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat joi bugetul asigurarilor sociale pe 2010, in favoarea acestuia inregistrandu-se 176 de voturi, iar 147 de voturi au fost impotriva, scrie NewsIn. Parlamentarii au respins amendamentul prin care se propunea majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, dupa ce propunerea opozitiei, ca exprimarea votului pentru acest amendament sa se faca prin vot nominal, a cazut.

Pentru amendament s-au inregistrat doar 149 de voturi "pentru", in timp ce 186 de parlamentari au votat "impotriva". Amendamentul prevedea cresterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, cu aplicare incepand cu data de 1 ianuarie 2010. Anterior fusese respinsa si o cerere a grupurilor PSD-PNL de vot nominal asupra acestui amendament.

Inaintea votului asupra cererii de vot nominal, deputatul PSD Adrian Solomon, initiator al amendamentului de majorare a punctului de pensie, a luat cuvantul pentru sustinerea amendamentului, dar presedintele sedintei de plen, Roberta Anastase, i-a intrerupt acestuia microfonul dupa cateva minute, acuzandu-l ca discursul sau nu este la obiect si isi jigneste colegii.

Solomon declarase ca PDL isi luase deja "biletele de avion", pentru a nu vota majorarea punctului de pensie, si a criticat bugetul, spunand ca Emil Boc se aseamana cu "Lacusta Voda", dupa ce un parlamentar PDL declarase mai inainte ca primul ministru poate fi comparat cu Stefan cel Mare.

"Acum stati cu spatele la poporul roman, pentru ca nu v-a dat prezidentul Traian Basescu ordin sa stati cu fata. Eu vreau, si daca e nevoie, chiar sa va anulati biletele de avion si sa mai ramaneti aici pana veti da tuturor celor din colegiul vostru care sunt pensionari dovada credintei dumneavoastra fata de votul lor. Nu cred ca toti cei de aici va puteti ascunde ca niste lasi in spatele unei maini ridicate", a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 25 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 13 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°