S-au aprins spiritele între doi bloggeri Voxpublica, Iulian Leca şi Mugur Vărzariu, culmea, nici măcar din cauza Elenei Udrea, ci din cauza unui eveniment trist, cutremurul din Haiti, şi a modului în care a fost el reflectat în presa românească. Mulţi cititori nici nu au înţeles de ce cei doi au ales să se atace pe bloguri şi nu în mod direct, “în redacţie” – după cum citesc un comentariu la postarea lui Iulian Leca. Simplu: nu există o redacţie Voxpublica, fiind vorba de o colecţie de bloguri, iar cei mai mulţi dintre bloggeri nici măcar nu ne cunoaştem între noi.
Ştiu că mă bag în seamă neîntrebată, dar după ce am avut parte de experienţă editorială în câteva mijloace de informare, cred că pot oferi unele explicaţii pentru modul în care a reflectat presa română tragicul eveniment. De ce nu a fost prezentat mai pe larg evenimentul la televiziunile din România? În primul rând pentru că nu exista imagine suficientă pentru a susţine emisiuni întregi despre cutremurul din Haiti. De-abia acum, CNN are mai multe echipe care transmit de acolo, iar comunicaţiile sunt în continuare la pământ. Tot ce merge este conexiunea prin satelit. Iar televiziunile din România au cu atât mai puţin acces la imagini din Haiti. Ce ar fi rămas de făcut era preluarea de imagini de la televiziunile din străinătate, care nu prea se bucură întotdeauna să îşi împartă prada cu sărăntocii din est, care nu plătesc. Uneori, deci, nu e vorba de profesionalismul jurnaliştilor, ci de mijloacele de care dispun.
În privinţa disperării redactorilor de a afla dacă sunt români în Haiti şi a le da de urmă, recunosc, e o boală a presei române pe care nu am înţeles-o întotdeauna. Românocentrismul e o epidemie grea a mass-media de pe la noi, dar publicul e în continuare interesat în primul rând de soarta conaţionalilor. Poate au fost vecini cu românul aflat în situaţia limită în cauză, coleg de şc