Două instituţii-cheie într-o democraţie - justiţia şi presa - gesticulează constant împotriva reformei, împotriva mersului înainte. Nu toată justiţia, nu toată presa. Magistraţii din CSM au ales să fie reprezentaţi la vârf de o fostă colaboratoare a Securităţii, Florica Bejinaru. Reabilitând-o în plină discuţie despre modernizarea statului, CSM a probat că are resurse nebănuite de umor macabru şi cinism, nu doar de antireformism. Cu ce ar fi însă presa mai brează? Realitatea TV, de exemplu, i-a reabilitat pe fostul turnător Sorin Roşca Stănescu şi pe Bogdan Chirieac după ce, în urma acuzaţiilor de şantaj, i-a excomunicat.

În cazul alegerii Floricăi Bejinaru, breasla a reacţionat. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România crede că, prin alegerea sa în fruntea CSM, „justiţia română a primit cea mai grea lovitură pentru istoria sa din 1989 până în prezent“. SoJust a luat poziţie, iar Asociaţia Magistraţilor din România anunţă că va ataca în instanţă alegerea sa.

Altfel spus, nu doar moralitatea Floricăi Bejinaru stă sub semnul întrebării, ci şi legalitatea alegerii sale. Unii magistraţi susţin că votul s-a reluat de şase ori ca să iasă cine trebuie, sugerând că CSM şi-a ales şeful prin aranjamente. Alţi experţi susţin că alegerea Floricăi Bejinaru încalcă pur şi simplu prevederi legale. Ce legitimitate şi autoritate în rândul magistraţilor va avea Florica Bejinaru dacă va rămâne preşedintele CSM? Ce semnal transmite România la Bruxelles, cu un fost turnător ales în mod discutabil, după 20 de ani de la Revoluţie, să păzească moralitatea şi etica profesională a magistraţilor? Cu astfel de opţiuni, Bruxelles-ul va avea toate argumentele să menţină mecanismul de monitorizare şi verificare, nu să-l ridice, cum visează politicienii de la Bucureşti.

Până la sfârşitul anului 2010 ar trebui să aibă loc alegeri pentru un nou CSM. Acest CSM a atins fundul prăpas