Rata anuală a inflaţiei a fost în septembrie mult sub 5%, cea mai recentă prognoză a băncii centrale indicând, pentru finalul anului, un nivel în jurul a 4%, declara în octombrie 2009 guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Iar viceguvernatorul Cristian Popa spunea în noiembrie că decizia de a menţine dobânda la 8% a avut în vedere încadrarea inflaţiei în ţinta stabilită: "Avem o persistenţă a inflaţiei de care trebuie să ţinem seama.

Nu am vrut să riscăm o ratare a ţintei". În cele din urmă, ţinta a fost ratată, iar oficialii băncii centrale au dat vina pe majorarea accizelor, în loc să admită că inflaţia este un fenomen monetar şi că, dacă dobânzile s-ar fi plasat la un nivel adecvat, n-ar fi existat vreo problemă cu apărarea obiectivului.

Probabil că ideea menţinerii dobânzilor la niveluri înalte sună neobişnuit, când toată lumea discută de necesitatea reducerii lor, dar e bine de ştiut că revista Săptămâna Financiară a anticipat încă de la jumătatea anului trecut reinflamarea inflaţiei. Publicaţia avertiza că utilizarea rezervelor minime obligatorii pentru finanţarea indirectă a deficitului bugetar va întrerupe trendul dezinflaţionist.

Asta pentru că intrarea în circulaţie a acestor rezerve - constituite cu scopul declarat de a păstra inactivă o parte a masei băneşti pentru nu genera inflaţie - nu poate duce la altceva.

Iar publicaţia continua spunând că ieftinirea banilor îi va da Guvernului posibilitatea să cheltuiască, cu riscul să nu respecte condiţionalităţile din acordul cu FMI, în special pe cea legată de aducerea inflaţiei la 4,5% la finele anului 2009. Subliniind că dacă dobânda-cheie va scădea la 7,5%, pentru ca BNR să fie constrânsă ulterior să o readucă la 10%, înseamnă că, pe lângă Executiv, îşi va pierde credibilitatea şi una dintre puţinele instituţii din România care mai au aşa ceva: banca centrală.