Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Profil/Maria Vintilă a îmbrăcat zeci de mii de mirese

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Pe lângă rochiile de mireasă, designerul a creat şi colecţii haute couture prezentate alături de Cătălin Botezatu

Maria Vintilă a fost de mică pasionată de creaţiile vestimentare. Dacă în copilărie confecţiona haine pentru păpuşi, la 20 de ani îşi crea propriile ţinute vestimentare. „Mereu eram admirată pentru hainele mele. Vecinii îmi spuneau că arată ca dintr-o revistă de modă”, mărturiseşte designerul. După nouă ani în care a lucrat ca şi contabilă, Maria Vintilă a simţit nevoia de a-şi crea propria afacere. „Mereu am fost o femeie independentă, iar la 29 de ani simţeam că e momentul să am afacerea mea, aşa că am studiat piaţa şi am văzut că în domeniul rochiilor de mireasă ofertele erau puţine, iar cererea foarte mare”, povesteşte Maria Vintilă.

Primul centru de închiriere

Simţind că acestă afacere va avea succes, mureşeanca a deschis un centru de închiriere pentru rochii de mireasă într-o uscătorie a unui bloc. „În acea vreme rochiile existente pe piaţă erau importate din Turcia, făcute din material de perdea, erau kitschoase, dar miresele nu aveau altă soluţie. Eu am decis să schimb acest lucru şi am contactat un producător de rochii de mireasă autohton, care avea o colecţie superbă şi care la vremea aceea lucra pentru export. Am avut încredere în gusturile mele atunci când le-am ales şi am avut succes, pentru că aveam o clientelă din ce în ce mai mare”, povesteşte designerul.

Cu toate că în acea vreme era şi studentă la Phihologie, era şi mamă şi soţie, Maria Vintilă muncea cu plăcere, atât la retuşul rochiilor pentru cliente, cât şi la contabilitatea centrului de închirere. „După trei ani de zile mi-am deschis un magazin mai mare, pentru că numărul clienţilor a crescut şi pentru că începusem şi eu să creez diferite modele de rochii de mireasă, pe care le închiriam sau le vindeam”, spune mureşeanca.

Creaţii u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 36 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 43 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 29 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 31 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 39 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°