Snowkitingul este un sport extrem puţin cunoscut în România. Un inginer de aviaţie încearcă însă să le insufle „microbul" şi altor împătimiţi ai pârtiilor. Singura şcoală din ţară pentru acest sport a fost înfiinţată acum doi ani de un braşovean.
Sportul extrem, care se practică cu ajutorul kite-ului, atrage mii de amatori în ţările occidentale. La noi însă sunt puţini cei care au auzit măcar de acest sport. Un braşovean, împătimit al zborului, a făcut din snowkiting o pasiune şi chiar a renunţat la parapantism, în favoarea sportului extrem.
„Kite este cuvântul care, în engleză, înseamnă zmeu. De aici, kitingul este sportul care utilizează un zmeu pentru a tracta o persoană care foloseşte un anumit mijloc de locomoţie, indiferent că se deplasează pe zăpadă, pe gheaţă sau pe apă. La snowkiting, sportivul foloseşte schiurile sau snowboardul. Vântul este cel care pune în mişcare kite-ul, cu o forţă de tracţiune destul de mare", a explicat Marian Bobe, profesor de snowkiting.
Şcoală de sport extrem
Braşoveanul a înfiinţat în 2008 chiar şi o şcoală de snowkiting. Un curs de iniţiere durează patru zile, iar fiecare elev are parte de aproximatix 12 ore de explicaţii. Cursul costă 200 de euro de persoană şi elevul trebuie să se prezinte la lecţii costumat pentru schi sau snowboarding.
„La cursuri, folosesc două kite-uri de şcoală care sunt mai mici şi mai stabile. Pentru ca un începător să se acomodeze cu mişcările, este nevoie de un kite ceva mai lent. După ce sportivul capătă deprinderile , poate să treacă la următoarea etapă şi să folosească un kite mai performant", este de părere Marian Bobe, profesor de snowkiting.
Zbor pe schiuri
Pentru cei care ajung pe Valea Prahovei, Cota 2000 este locul ideal pentru practicarea sportului extrem. Cursul este predat individual sau pentru maxim doi elevi, iar singura condiţie de în