O planeta intreaga ne admira pentru propusa taxa pe fast (sau junk) food, proiect de lege cum nu mai exista nicaieri si cum numai Taiwanul mai cauta sa introduca. Totul e foarte frumos in termeni de prestigiu extern, dar ca sa fie un demers sincer mai trebuie si sa cautam sa intelegem in ce fel intreaga noastra cultura s-a cladit pe indoparea cu mancare nesanatoasa. Ca sa ne eliberam, trebuie sa incheiem niste socoteli culinare cu trecutul. Dieteticienii nostri arata cu degetul spre McDonald’s, dar se fac ca nu vad cum alimentatia traditionala a romanului s-a bazat intotdeauna pe carne, slanina si tocatura, pe jumari si carnati in untura, iar in lipsa acestora, pe conserve de orice fel, numai sa contina carne. Pana la noile si fantezistele initiative legale, romanul nu a vazut nici o problema in a infuleca hamburgheri de la fast food. Doar e vorba de carne, nu? E ca un fel de mici cu bere, numai ca la McDonald’s au si toalete curate.
Carnea la romani e sinonima cu mancarea. La noi, o masa fara carne nu poate fi imaginata decat in conditii de post sau daca e vorba de cine stie ce boala. Noi nu avem mare intelegere pentru mese cum sunt cele italiene, unde un fel de mancare poate fi, pur si simplu, o portie de paste peste care s-a turnat un firicel de ulei de masline. Sigur, si masa noastra poate lua forme simple, insa atunci e vorba de carnati, sau slanina, sau o cutie de pate de ficat, totul inghitit cu foarte multa paine. Masa noastra trebuie sa fie satioasa, sa umple matul, iar matul se indeasa cu carne si paine. Intr-atat de inradacinat biologic e la noi mancatul de carne, incat felurile fara carne, chiar daca sunt delicioase, sunt numite "mancaruri de post".
Absenta carnii de la masa romanului traseaza un parcurs de mucenic. Pana nu de mult, ba chiar si astazi, ideea nationala de masa conviviala, la care poti invita un prieten in oras, s-a re