La momentul formării noului Guvern, după finalizarea alegerilor prezidenţiale din urmă cu o lună, PDL a vociferat insistent că România are nevoie de o guvernare de dreapta. Desigur, din partea partidului prezidenţial aceasta era în primul rînd o modalitate de a forţa PNL să intre la guvernare, acolo unde (interpretarea lui Crin Antonescu era nu doar corectă, ci de-a dreptul evidentă) el putea fi dominat şi controlat mult mai uşor. Dar să luăm de bună pretenţia PDL şi a multor intelectuali de dreapta care au reluat îndelung acest refren şi să încercăm să răspundem la întrebare: are nevoie România de o guvernare de dreapta?

Evident că nu. Iar răspunsul nu are legătură cu opţiunea mea ideologică personală (mai degrabă de dreapta, apropo). Aşa cum nu ar trebui să aibă o legătură de condiţionare strictă nici cu convingerile ideologice ale politicienilor. A întemeia strategiile care vizează guvernarea unei ţări doar pe opţiunile ideologice ale celor care ajung la putere e un caz flagrant de primitivism politic. Societăţile moderne de tip occidental sînt rupte între individual şi colectiv, între privat şi public, iar succesul lor depinde de amenajarea rezonabilă şi echitabilă a acestei tensiuni. Din această cauză este esenţial ca aceia care ajung la putere să nu uite că acţiunea lor trebuie ghidată după un singur principiu esenţial: priorităţile publice, care pot fi de diverse orientări ideologice. Însăşi natura democraţiei impune partidelor şi oamenilor politici ca, în multe situaţii, să treacă de ideologia lor şi să aplice politici de alte orientări, subsumate acelui Bine public care, în România, pare a fi doar o abstracţie de cărţi de politologie. În schimb, în România esenţialistă şi metafizică, orice tip de asociere dintre stînga şi dreapta smulge urlete de indignare chiar şi din partea celor mai bine intenţionaţi şi informaţi cetăţeni. De ce? Probabil p