Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sejur cu plata în rate, la Lacu Sărat

Publicat in Vocea Brailei, joi 14 ianuarie 2010 ·

* pensionarii brăileni au posibilitatea, începând din acest an, să petreacă un sejur în Staţiunea Lacu Sărat, cu plata în rate * oferta se adresează şi angajaţilor care doresc să beneficieze de tratament balnear

Pensionarii brăileni care doresc să petreacă un sejur în staţiunea Lacu Sărat pot beneficia, din acest an, de o ofertă specială pe care o va lansa SC "Unita Turism" SA, la preţuri accesibile, cu plata în rate. Pachetul oferit de "Unita Turism" este similar cu cel al Ministerului Muncii, dar aduce ca noutate faptul că preţul poate fi plătit în 10 rate. După achitarea ultimei rate, poate fi efectuat sejurul, care este de 18 zile sau de 10 zile, în funcţie de opţiunea beneficiarilor. Oferta se adresează nu doar pensionarilor din Brăila sau celor din ţară, ci şi salariaţilor care doresc să beneficieze de tratament balnear, cu plata în rate, fiind necesară doar trimiterea din partea medicului de familie. "Lucrăm cu două pachete, «Decada balneară» şi «O săptămână de refacere în staţiunile balneare». Pe lângă acestea, mai avem încă un pachet contractat cu Casa Naţională de Pensii, la preţul de 1.385 lei, pentru 18 zile. De asemenea, mai avem pachet de turism organizat, care ajunge la peste 2.000 lei, în funcţie de masă. Ca o noutate, am propus pentru pensionarii din Brăila, Galaţi şi zonele limitrofe, dar şi pentru cei din restul ţării, să mergem pe un pachet de servicii similar cu cel al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, de 1.385 lei, la care se adaugă un comision de 15 lei, astfel încât avem un pachet de 1.400 lei, care poate fi plătit în maxim 10 rate, iar sejurul se face numai după achitarea ultimei rate. Mai mult decât atât, ţinând cont de solicitări, pachetul este defalcat în două: 10 zile, care costă în jur de 1.100 lei, şi 18 zile, la 1.400 lei. Termenul începerii tratamentului este 8 februarie, dată la care se deschide baza de tratament.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 9 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°