Rămas la FC Argeş, Iulian Tamaş dezvăluie faptul că n-a ajuns în Şoseaua Ştefan cel Mare datorită contractul foarte prost pe care şefii din "Groapă" I l-au propus.
Om de bază la FC Argeş, Iulian Tamaş a refuzat ofertele mai multor cluburi din prima ligă. Dinamo a fost echipa care şi l-a dorit cel mai mult, însă conducătorii "câinilor" i-au oferit un contract mult sub ceea ce-şi dorea mijlocaşul.
"Nu mai am 25 de ani, ca sã accept ce mi se propune. Am 30 de ani şi doi copii de crescut. Trebuie sã le asigur un viitor şi nu vreau sã joc pe degeaba în Liga I. Puteam să plec la Dinamo, dar nu am vrut", a spus Tameş, potrivit presei piteştene.
Internaţionalul român se află în ultimele şase luni de contract cu echipa din Trivale, darn u se gândeşte încă să părăsească echipa la vară.
"Până acum, nu mi-a propus nimeni prelungirea contractului. Aş putea rãmâne şi dupã ce îmi termin contractul tot la Piteşti, dar nu în orice condiţii. Condiţia principală este să promovăm, iar cea de-a doua este să iasă nea Cornel din puşcărie. Când era el la conducerea clubului, totul era ok", a mai precizat acesta.