Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Columbianul Edison Miranda, posibil adversar pentru Bute

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Boxerul columbian Edison Miranda (33 victorii, 4 înfrângeri), alias ''Pantera'', are cele mai mari şanse de a fi următorul adversar al românului Lucian Bute (25 victorii), campionul mondial IBF la super-mijlocie, în meciul programat pe 17 aprilie la Centre Bell din Montreal, anunţă presa canadiană.

Miranda urma să boxeze cu sâmbăta trecută cu germanul Robert Stieglitz, campionul mondial WBO, dar a anulat confruntarea din cauza unui virus.

Grupul InterBox spera la o înfruntare între Lucian Bute şi americanul Kelly Pavlik (36 victorii, 1 înfrângere), care ar fi asigurat transmisia meciului la HBO şi posibilitatea pentru campionul român de a câştiga notorietate şi credibilitate în SUA. Pavlik, campion mondial WBC şi WBO la mijlocie, preferă însă un meci cu fostul campion WBO de la semimijlocie, Paul Williams. În plus, promotorul Bob Arum susţine că Pavlik nu va urca la super-mijlocie înainte de 2011.

Chiar dacă HBO are o ofertă tentantă pentru Pavlik ca să lupte cu Bute, americanul nu este pregătit pentru un meci în aprilie.

Jean Bedard, patronul de la InterBox, anunţa recent că dacă meciul Bute-Pavlik nu este posibil, următorul pe listă ar putea fi americanul Allan Green (29 victorii, 1 înfrângere). Acesta din urmă nu este nici el disponibil pentru aprilie, pentru că are programată o luptă cu camerunezul Sakio Bika pe 5 februarie, meci eliminatoriu pentru desemnarea challenger-ului lui Bute. Green şi Bika sunt clasaţi pe locurile 2 şi 3 în clasamentul IBF.

Armeanul Arthur Abraham (31 victorii), nr. 1 în topul IBF, este angrenat în turneul Super Six, iar germanul Robert Stieglitz, care l-a învins pe sâmbăta trecută pe argentinianul Ruben Eduardo Acosta, prevede reluarea antrenamentelor abia în martie.

În aceste condiţii, Miranda este singurul adversar de calibru disponibil pentru Bute în meciul din 17 aprilie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 37 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 43 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 54 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°