Trasul cu arma e o pasiune distractiva atita vreme cit vinatorul nu se ia in serios. E mai bine sa iti pierzi vremea cu amicii, in aer liber. In vremea nu prea veche, pe cind tiriacii si tovarasii lor miliardari nu aveau permise de vinatoare, pe cind mistretul, caprioara si ursul puteau vietui in tihna prin padurile patriei, in vremea nu prea veche telespectatorii nu erau otraviti cu stiri prostesti despre unicul, inimitabilul si nemaipomenitul eveniment cinegetic de la Balc. Moda asa-ziselor stiri mondene cu tema vinatoreasca a fost lansata nu pe vremea Raposatului, cum am fi tentati sa credem, ci pe timpul domniei lui Adrian Nastase, cunoscut marelui public si ca „primul vinator al tarii". Fenomenul, in sine, are o explicatie banala. Inca din negura timpurilor oamenii cu arme si bani erau obisnuiti sa-si petreaca barbateste timpul liber, luind ursul la trinta. Nici pina in ziua de azi lucrurile nu s-au schimbat substantial. Orice bogatas cuprins de vraja primului miliard facut nu se stie cum trebuie sa-si ia pusca, haine de vinatoare si masina de teren, daca vrea sa intre in clubul select si restrictiv al eminentelor care, la o tuica fiarta, o pastrama si un vin, pun la cale soarta economiei nationale. Un individ care a bagat un glont intr-un mistret iti va spune oricind ca mersul la vinatoare e mult mai tare decit pescuitul. Sa dai la peste e nitelus girly. A lua o stiuca in cirlig e o nimica toata. Altfel se umfla singele in vene cind ai luat iepurele sau fazanul la tinta, ca sa nu vorbim de cerbi ori de vreun coltat. Inima iti bate mai tare, respiratia e parca mai taioasa, arma devine o prelungire a miinii tale, iar pupila iutita de adrenalina prevede zbaterea scurta a vinatului muscat de glont sau de alice. Pac! si l-ai ciuruit. Ca orice magnat care isi respecta averea, pasiunile si tovarasii de business, Ion Tiriac si-a chemat colaboratorii la vinatoare, fapt