Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Greciei se indreapta catre o „moarte lenta”. Investitorii fug de actiunile bancilor elene

Publicat in Ziarul Financiar, joi 14 ianuarie 2010 ·

Bancile elene, si asa slabite de criza financiara, au fost penalizate de investitori, care au vandut masiv actiuni ale Piraeus Bank, EFG Eurobank, Alpha Bank sau National Bank of Greece, speriati fiind de haosul care domneste in finantele tarii, scrie presa straina. Grecia a mai primit o lovitura de la agentia de rating Moody's, care considera ca economia elena, alaturi de cea portugheza, este prinsa intr-o spirala a datoriilor care o va duce la o "moarte lenta". Aceste ultime probleme ale grecilor vin intr-un context in care marile puteri economice ale continentului, precum Germania sau Franta, au indicat ca nu sunt dispuse sa cheltuie bani din propriul buzunar pentru a ajuta "colegii indisciplinati" din zona euro.

Pietele financiare din Grecia au suferit o cadere la inceputul saptamanii, dupa ce randamentele obligatiunilor pe termen scurt lansate de statul grec in cadrul primei emisiuni de titluri din acest an au crescut puternic, "ajutate" de perspectivele intunecate cu privire la situatia economica si fiscala a statului.

"Criza provocata de lipsa de credibilitate a statului continua", a spus Stratis Polychroneas, seful departamentului de cercetare pe instrumente cu venituri fixe din cadrul companiei Solidus Securities. "Ne asteptam ca un nou val de investitori sa isi lichideze pozitiile."

"Pana in prezent volumul de tranzactii de pe piata bursiera nu este atat de mare, de aceea nu putem vorbi inca de o criza. Ceea ce se intampla nu este insa un lucru bun", a spus un director de cercetare al unei banci elene.

Situatie critica, dar nu disperata

Pe piata de obligatiuni, investitorii au cerut prime mai mari pentru a pastra sau cumpara titluri emise de statul elen.

Randamentul pentru titlurile pe un an emise marti a crescut la 2,20%, de la 0,91% la ultima licitatie din octombrie.

Investitorii si-au modificat pozitiile si au deve

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 48 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 29 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°