Domnule Ion Barbu, cum aţi ales pictura şi cînd aţi ajuns la stilul dvs de a desena, acum recunoscut de toată lumea? Apreciez faptul că mă asociaţi distinşilor mei confraţi, pictorii, dar ţin prea mult la statutul meu de caricaturist ca să nu vă contrazic. Cu privire la data la care am ajuns la stilul invocat, mă cam lasă memoria. Dacă stilul e omul şi omul e bărbat, nu ştiu la care timp să mă opresc: cînd am terminat armata, cînd am cunoscut femeia sau cînd mi s-a răspuns prima dată la „Poşta Redacţiei“? Numele, celebru în literatura română, v-a ajutat cumva în cariera artistică sau din contră (de exemplu, dacă dai o căutare „Ion Barbu“...)? Vi s-au întîmplat chestii interesante legate de numele pe care-l purtaţi? Este dificilă întreprinderea asta de a-mi transforma numele ilustru în renume propriu. Dar trebuie văzută şi partea plină a căldării. Ce s-ar fi întîmplat dacă pe certificatul de naştere mi-ar fi fost scris Mihai Eminescu? Sînt însă şi avantaje. De pildă: la o lansare la Tîrg (fac referire aici la evenimentul apariţiei volumului personal Joc Fecund), jumătate dintre cei veniţi erau pentru Joc Secund. Sau, cu altă ocazie, un distins om de afaceri, căruia îi cerusem (şi acceptase) o sponsorizare pentru o carte de-a mea, aflat la final cu volumul în braţe, exclamă: „Vai, domnu’ Barbu, dar nu ştiam că faceţi şi caricatură!...“. Sper din toată inima ca, pînă la urmă, să ne împărţim gloria frăţeşte. Dvs locuiţi la Petrila (cînd afli asta, îţi spui că e incredibil şi te întrebi dacă e... adevărat) şi aţi făcut multă popularitate oraşului dvs. Eu, de exemplu, am auzit de Petrila doar datorită experimentelor existenţiale, literare şi grafice ale dvs. Ce importanţă are pentru dvs, ca artist, locul în care vine muza? În vacanţe, călătorii, în ieşirile din oraş vă simţiţi altfel, locul în care creaţi îşi pune amprenta pe rezultatul final? O vorbă celebră, îmi s