"Fată, ai văzut, fată, ce maşină şi-a tras ăla?!", se aude la intrarea în "locul magic" în care pitzipoancele merg, împreună cu pitziponcii aferenţi, pentru a se transforma în jucăriile de plastic pe care le vedem cu toţii - piele bronzată artificial, unghii false lungi, pictate cât mai colorat, şi părul blond de păpuşă Barbie, pentru că "Fată, tot blondul e la modă, fată!".
Şi cum altfel ar putea fi puse în valoare hainele sumare, sclipiciul şi paietele, genţile lucioase şi pantofii de lac, dacă nu printr-o "îngrijire" corporală minuţioasă. Şi ce s-ar face ele dacă n-ar exista saloanele de înfrumuseţare de fitze, poziţionate "central" (ca să ştie tot poporul că ele au bani) şi cu preţuri peste medie? Ce s-ar face ele dacă nu ar exista alte pitzi, cu spirit de antreprenor, care să deschidă astfel de afaceri? Cu o semicarieră în modă, show-bizz sau muzică, pitzipoanca antreprenor se decide să fie altruistă şi să-şi ajute semenele. Şi Doamne fereşte să te nimereşti tu, femeie normală, prin locurile în care rozul şi plasticul sunt la putere!
SPRE FITZE, ÎNAINTE!
Astfel că pseudovedete precum Laurette Atindehou, un manechin "în vogă", şi-a inaugurat cu fast, în plină criză financiară, salonul de înfrumuseţare. La deschidere au participat, cum era şi de aşteptat, "frumoase" plastice de-acelaşi nivel, precum Ramona Gabor, recunoscută prin statutul de "soră" de VIP de România.
Alte femei, cu principale profesii soţii de fotbalişti, de oameni de afaceri sau de politicieni, au optat şi ele pentru acest tip de afaceri. Cum se spune, când faci ceva din pasiune şi încredere se cunoaşte. Iar saloanele de înfrumuseţare de fitze apar şi ele ca ciupercile după ploaie. La fel ca şi pseudovedetele la noi.
Preţurile practicate nu sunt nici ele din cele mai mici, pentru că o pitzi adevărată nu va alege niciodată să meargă la un s