Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un machiaj reuşit, în câţiva paşi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 ianuarie 2010 ·

Un machiaj ca la carte care să vă pună în evidenţă trăsăturile nu trebuie să vă răpească foarte mult timp. Cu câteva sfaturi de la specialişti, acest lucru nu vi se va mai părea istovitor.

Pentru că iarna tenul dumneavoastră are nevoie de protecţie, primul pas pe care trebuie să-l faceţi este să aplicaţi pe faţa curată o cremă de zi cu factor de protecţie, chiar dacă soarele cu greu se arată dintre nori. O dată crema aplicată, puteţi trece la următorul pas. Din gentuţa cu cosmetice va trebui să alegeţi sticluţa cu fond de ten, care va uniformiza culoare pielii şi va ascunde imperfecţiunile supărătoare.

Aveţi însă grijă atunci când cumpăraţi un astfel de produs cosmetic. Un fond de ten cât mai fluid, care să se adapteze perfect tenului dumneavoastră, va face ca prezenţa sa să nu fie vizibil simţită, lucru recomandat de specialişti.

Ochii, puşi în evidenţă de o cosmetizare perfectă

Unele doamne care poartă ochelari au deseori impresia că în cazul lor machiajul nu este neapărat necesar. Specialiştii vin însă să le contrazică. Frumuseţea ochilor poate fi vizibilă şi din spatele lentilelor. Ideal ar fi ca doamnele şi domnişoarele care poartă ochelari să folosească culori calde (roz, galben, bordo, maro), dinamice şi jucăuşe, culori reci (bleu, verde, violet), pentru a da impresia de prospeţime şi de linişte, şi culori neutre (bej, alb, negru, gri), pentru a reflecta mai bine dorinţa de discreţie.

Doamnele care poartă ochelari pentru miopie sunt sfătuite să încerce un machiaj care dă impresia de mărirea a ochiul. Pentru realizarea acestuia este nevoie de o tuşă de creion dermatograf alb la interiorul ochiului, un creion de nuanţă închisă în colţul exterior, rimel şi un fard de pleoape în tonuri luminoase: şampanie, bej sau roz pal.

În schimb, doamnele care poartă ochelari pentru hipermetropie trebuie să încerce pe cât po

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 12 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°