Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai putini someri in randul angajatilor din invatamantul constantean

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 ianuarie 2010 ·

În ultimele zile, Ministerul Educaţiei a modificat numărul posturilor care trebuie tăiate.

Ordonanţa de Urgenţă 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi încă este motiv de dispută între Ministerul Educaţiei, pe de o parte şi sindicalişti, pe de altă parte. Totuşi, ministrul Daniel Funeriu nu renunţă la această idee şi susţine că măsurile care vor fi aplicate le vor fi comunicate liderilor sindicali astăzi.

Dacă alte judeţe, ca de exemplu Iaşi, unde prin Ordonanţă trebuiau iniţial tăiate doar 153 de posturi, însă Ministerul a transmis că trebuie redus un număr de trei ori mai mare, sau Cluj, unde inspectorii şcolari trebuie să mai găsească metode să renunţe la alte 288 de posturi, pe lângă cele despre care au fost iniţial anunţaţi, Constanţa este una dintre privilegiate. Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost ieri înştiinţat, oficial, potrivit inspectorului de specialitate Cristina Maria Ivan, că doar 387 de posturi trebuie tăiate, din cele peste 500 de care s-a ştiut iniţial. Totuşi, nici la această oră, nu este clar cum va fi posibilă acoperirea atribuţiilor ce revin persoanelor care vor fi date afară. Este foarte probabil ca acest lucru să fie făcut prin comasarea claselor şi revenirea directorilor la catedră, iar acolo unde este posibil, disponibilizarea personalului auxiliar.

În ultimele zile, Ministerul Educaţiei a modificat numărul posturilor care trebuie tăiate.

Ordonanţa de Urgenţă 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi încă este motiv de dispută între Ministerul Educaţiei, pe de o parte şi sindicalişti, pe de altă parte. Totuşi, ministrul Daniel Funeriu nu renunţă la această idee şi susţine că măsurile care vor fi aplicate le vor fi comunicate liderilor sindicali astăzi.

Dacă alte judeţe, ca de exemplu Iaşi, unde prin Ordonanţă trebuiau iniţial tăiate doar 153 de posturi, însă Ministerul a transmis că trebuie r

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 35 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 53 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 26 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 14 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°