În ţara Poetului peste numele căruia timpul a aşternut gloria eternităţii, nu mai e loc de omagii "prăfuite". De nostalgii şi doruri încropite ca la comandă; de comentarii superflue, de priviri chiorâşe, de crucificări verbale sau de texte exuberante. În schimb, e loc pentru o rugă. Pentru o mulţumire, pentru o laudă adresată "sfântului preacurat al ghiersului românesc", cum îl numea Tudor Arghezi. În faţa statuii lui Eminescu, realizată de sculptorul Gheorghe Anghel, amplasată în faţa Ateneului Român şi în faţa statuii lui Eminescu din Paris, sculptată de Ion Vlad, am văzut români închinându-se, ca înaintea unei icoane. Se întâmplă ca un monument de for public dedicat memoriei unui erou naţional sau unui geniu din lumea artelor, a literaturii, să "funcţioneze" aidoma unui obiect liturgic. Dimpotrivă, însă, acum un an, în faţa bustului lui Eminescu din Rotonda Scriitorilor (Parcul Cişmigiu) cineva şi-a revărsat toată ura asupra "şlefuitorului limbii române"; singurul bust mutilat... Fiindcă în ţara Poetului unde adevărul este asaltat de minciună, unde bunul simţ pare a fi asediat, pe zi ce trece, de mitocănie, unde cuvintele încep să-şi piardă înţelesul, iar bunăstarea curată e înlocuită cu jaful nesăbuit, oamenii nu mai simt la fel româneşte; sunt arondaţi în tabere "contra". Or fi mai câştigaţi sau or fi împotriva a tot ce înseamnă valoare clasificată, acumulată în timp?! Cert este că dincolo de tendinţele şi orientările specialiştilor din presa culturală, de revoltele unor indivizi cărora personalitatea poetului naţional al românilor le apasă existenţa, şi aşa minoră, dincolo de statisticile negative, de formulări precum "numărul detractorilor lui Eminescu" - orice om cu scaun la cap vede, simte şi constată că nimic nu e mai prejos decât furia neaveniţilor. De aceea, la 160 de ani de la naşterea lui Eminescu, ne întrebăm ce trebuie să ştie astăzi despre Poet