Acum câteva seri, în binecunoscutul autobuz 100, controloarele - cele trei care sperie „blatiştii" erau la muncă. Vreo două domnişoare au călcat strâmb şi s-au urcat fără bilet, iar de aici până la o adevărată piesă de teatru nu a fost mult.
Un domn, poate puţin mai ciupit, ca un adevărat cavaler ce e, a sărit fără prea mari rezerve în ajutorul năpăstuitelor care aveau să dea, la capăt de linie, ceva bani din buzunare. Mulţi, ar spune unii, însă „păcatul" e păcat... Mai întâi discret, iar apoi ceva mai grav, domnul, aşa, mai tinerel, şi nu prea, a trecut la tratative. Că o fi, că o păţi... nu a rezolvat nimic. Apoi, s-a gândit el aşa că o limbă străină le-ar face şi pe controloare să fie mai înţelegătoare şi să le ierte pe tinere. Italianoportughezaengleza nu prea a dat roade, însă schimbul de replici dintre aceştia a fost unul savurat nevoie mare de stimabilii călători. Că nimeni nu a intervenit, în sensul de a-l pune la locul lui pe comedianul de ocazie, nici nu este de condamnat. Poate că fiecare, după o zi lungă şi obositoare dorea doar să ajungă acasă. În plus, că e bine sau nu, cam toată lumea merge pe principiul că problema mea, e a mea, a altuia nu mă priveşte. Şi apoi, aici nu era neapărat o problemă ci o situaţia oarecum banală. Totuşi, cum spectacolul ad-hoc era gratis, toată lumea din autobuz era numai ochi şi urechi şi chiar unii s-au întreţinut cu viteazul nostru. La un moment dat acesta tot îndemna domnişoarele să coboare cu el. „-Da' tu crezi că se dă jos cu tine, aşa, pe degeaba? - Păi? - Ehe! În ziua de azi nimic nu e pe gratis", iar schimbul de replici a mai continuat.
Că iniţiativa domnului este una lăudabilă, se prea poate. Că omul vroia doar să le facă un bine, la fel. Totuşi, altceva m-a contrariat. Nu că omu' avea chef de vorbă sau că a încercat să facă un „bine", ci faptul că unul dintre interlocutorii acestuia, de altfel un
