Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la schi în Neamţ

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Administratorii bazei sportive pentru sporturi de iarnă de pe culmea Cozla, din Piatra Neamţ, au anunţat că de mâine se redeschide pârtia de schi, dar şi celelalte instalaţii de agrement. Sursa: Dan Sofronia

Administratorii au luat această decizie după ce, începând de miercuri, a nins aproape zilnic, iar temperaturile s-au situat sub limita de îngheţ şi au permis şi pornirea tunurilor de zăpadă artificială.

„Pârtia de schi nu a mai fost funcţională de după Crăciun. Acum lucrurile s-au schimbat şi ne dorim ca pârtia să atragă cât mai mulţi turişti“, spune Nicoleta Husaru, purăîtorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.

Tot de mâine, vor fi puse în funcţţiune şi telescaunul şi pârtia de tubbing (derdeluş special cu camere de cauciuc tractate prin cablu) destinaă în special copiilor. Cei care nu au echipament adecvat pot închiria clîpari sau schiuri, dar şi ochelari ori costume, de la centrul amenajat la punctul de plecare de pe pârtie. De asemenea, vor fi deschise şi barurile de pe Cozla.

Preţuri ca în 2009

În ceea ce priveşte tarifele, administratorii pârtiei de schi au menţinut preţurile de anul trecut. şi a instalaţiilor de agrement au menţinut ăn aceastî iarnî tarifele de anul trecut. Transportul până pe dealul Cozla se poate face cu telegondola, traseul fiind de doi kilometri, iar preţul unei unui bilet dus-întors este de 15 de lei. O călătorie dus-întors cu telescaunul ajung la 10 lei, iar accesul pe pârtia de tubbing se face contra sumei de 3 lei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 28 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 38 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°