Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul pentru care Penescu nu este eliberat » "Nu colaborează"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Surse judiciare dezvăluie că Penescu stă închis de 9 luni fiindcă "nu-l toarnă" procurorilor pe Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş

"Penescu nu mai stă în penitenciar pentru fotbal. Acel dosar e finalizat, e deja în instanţă şi nu ar mai putea influenţa martorii. Îl ţin la beci din ca să cedeze şi să-l dea în primire pe Constantin Nicolescu, şeful Consiliului Judeţean Argeş, un baron local al PSD-ului. De fapt, ăsta e ţinta mare ", afirmă surse din barou. Nicolescu a şi fost convocat la DNA Piteşti în cazul Penescu.

Procurorii îi spun Zorro

În zecile de interogatorii la care a fost supus pînă acum, lui Penescu i s-a cerut să dea informaţii despre Nicolescu, chiar cu promisiunea eliberării din arest. Anchetatorii încearcă să dovedească implicarea fostului senator PSD în mai multe afaceri ilegale, unde l-ar fi avut partener chiar pe Penescu. Fostul patron de la FC Argeş refuză însă să dea vreo declaraţie. De fiecare dată umple colile albe cu cîte un "Z". Din acest motiv, procurorii l-au şi poreclit "Zorro".

Sînt mai multe dosare

Urmărit iniţial pentru fraude economice, Penescu a fost agăţat şi dinspre fotbal, în urma interceptărilor telefonice. "S-au disjuns deja mai multe dosare, dar numai cel din fotbal a fost finalizat. Mai sînt cel puţin două", susţin aceleaşi surse judiciare. Unul vizează un lot mai mare de arbitri. Mulţi dintre ei au fost decît interogaţi, dar nu şi reţinuţi. În celălalt se cercetează implicarea unor şefi din Federaţie în aranjamentele lui Penescu. Ar fi vorba despre Mircea Sandu şi despre Adalbert Kassaai, dar şi despre alţi conducători de club.

Arbitrii ştiau de Constantin

Ca şi Cornel Penescu, fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, a rămas încarcerat din aprile 2009. Există informaţii că arbitrii ştiau că "Vîlcea" era omul lui Penescu. "Dacă un

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°