O amplă campanie pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere a fost iniţiată de poliţiştii albaiulieni în urma evenimentelor rutiere numeroase petrecute de la începutul acestui an.
În doar o săptămână respectiv în perioada 08-14 ianuarie a.c., poliţiştii au depistat 8 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere auto neînmatriculat, conducere auto fără permis de conducere, etc) şi au aplicat 1878 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 315.400 lei. Din aceste sancţiuni contravenţionale, 841 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză, 138 celor care au executat depăşiri neregulamentare, etc.
Pentru a sensibiliza şi a atenţiona conducătorii auto, pe o platformă aparţinând Asociaţiei Asistenţei Rutiere din România au fost expuse autovehiculele grav avariate, implicate în accidentele rutiere cu consecinţe grave, acestea fiind apoi transportate pe raza judeţului şi supuse atenţiei tuturor cetăţenilor. Poliâiştii îşi doresc astfel, conştientizarea şi sensibilizarea participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea sau ignorarea prevederilor legale în materie de circulaţie rutieră.
Acţiunile poliţiştilor vor continua
Poliţiştii albaiulieni vor continua controalele pe toate drumurile din judeţ pentru a combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteză excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, conducere imprudentă, neacordare prioritate auto, depăşire neregulamentară, traversare neregulamentară. Ca o noutate, pentru realizarea obiectivelor propuse, poliţiştii rutieri au acţionat şi cu autoturisme neinscripţionate, precum şi cu agenţi de poliţie în civil.
În ultima săptămână pe drumurile în urma controalelor, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 158 per