Cum e construită lumea asta, tot ce e atrăgător te împinge şi în pericol, şi din păcate şi în derizoriu. Iar suferinţa generează şi inspiraţie, ajutându-te să zăboveşti în memoria oamenilor. Marile opere de artă s-au născut în regim de zbucium sufletesc şi nu când tropăi de bucurie într-un dans. Un intelectual de mare anvergură al ţării, fostul preşedinte Emil Constantinescu, a rostit o frază memorabilă: râsul i-a ajutat pe români să supravieţuiască, dar tragismul i-a introdus în istorie. Nici o lucrare importantă din orice domeniu nu devine valoare dacă nu are o sămânţă de sacrificiu. Să dăm câteva exemple din lumea fotbalului, amintindu-ne de meciurile glorioase ale Naţionalei. Hagi a revenit în echipa naţională în urma unei senzaţionale emisiuni conduse de Adrian Păunescu la Antena 2. Primul meci în care căpitanul Hagi a reapărut în Naţională a fost împotriva Ungariei. Gică Hagi a dăruit fotbalului românesc, a dăruit românilor în acel meci nu numai scânteierile talentului superb, ci şi lupta împinsă până la sacrificiu. Nu putea fi oprit cu procedee sportive aşa că adversarii i-au deteriorat umărul până la a fi încorsetat în ghips. Sacrificiul lui a rămas în sufletul şi mintea românului. Şi fiindcă a venit vorba de oasele rupte în bătălii fotbalistice, îmi amintesc când în preajma unui meci important al Naţionalei Hagi avea un picior în ghips. Dar şi aşa, fiindcă el trebuia să stea la temelia oricărui meci al tricolorilor, s-a prezentat şi a rămas în cantonament cu aceştia, chiar dacă abia îşi târa piciorul. La turneul final al Campionatului Mondial din SUA, în meciul decisiv pentru avansarea din faza grupelor, România s-a confruntat cu americanii. Conducând apărarea, Belodedici a fost lovit la cap şi-i şiroia sângele pe faţă. Medicul echipei nu avea altă soluţie decât să-i coasă rana de la cap pe marginea terenului. "Coase spărtura şi opreşte sângele pe viu, n-ave