Geoană sau Năstase? Aceasta este întrebarea care i-a frământat pe PSD-iştii din parlament în pauzele lungi şi desele de consultări cerute la dezbaterile asupra bugetului de stat.

Între cele două opţiuni, Miron Mitrea caută să-i facă loc şi lui Cristian Diaconescu. Prudent, fostul ministru de externe ezită să intre într-un meci ce pare să fie prea mare pentru el.

Mircea Geoană, singurul care şi-a anunţat ferm candidatura, se bizuie pe Hrebenciuc şi pe Vanghelie. Şi, deocamdată, pe Dan Nica şi pe o serie de şefi de filiale, maeştri ai cotiturilor politice.La fel de hotărât este şi Adrian Năstase să intre în competiţie. Şi-a făcut calculele, dar deocamdată preferă să nu anunţe public, cu toate că îl are de partea sa pe „Numărul Zero”, Ion Iliescu.

Să nu candideze la preşedinţia PSD ar însemna să-şi accepte statutul de subaltern al lui Geoană. Destul s-a simţit umilit, după moştenirea mătuşii Tamara, să fie doar un secund al unuia dintre foştii săi subalterni. Să nu candideze ar însemna să-şi închidă cariera politică în postura de înfrânt, cocoşat de dosare penale.

Nu e genul său şi, mai ales, este dornic de revanşă. Ştie foarte bine că de la Geoană nu va obţine niciodată nimic: că în 2008 l-a amăgit doar cu promisiunea că va fi prezidenţiabilul PSD; că şi dacă Geoană ar fi ajuns preşedintele României nu l-ar fi nominalizat premier.

Năstase este decis să candideze. Degeaba a încercat Geoană să-l momească cu propunerea de a fi „Numărul Doi” în PSD. A refuzat funcţia de preşedinte executiv, funcţie pe care i-o pregăteşte lui Victor Ponta. Dacă nu intervine nicio schimbare în poziţionarea grupurilor de putere din PSD, la congresul din martie, PSD-iştii vor avea de ales între „frica de Năstase” şi „dezamăgirea Geoană”.

Din acest punct de vedere, avantajul pare să fie de partea actualului preşedint