In pofida atacurilor la care a fost supus din timpul vietii si pana in zilele noastre, Mihai Eminescu va ramane poetul nostru national tot atata vreme cat se va mai vorbi limba romana. Niciun alt poet roman nu mai poate visa vreodata la acest titlu suprem, fiindca numai in romanticul veac al XIX-lea au aparut poetii nationali, indeosebi in rasaritul Europei: Aleksandr Puskin, Adam Mickiewicz, Hristo Botev, Sandor Petofi, Taras sevcenko s.a. Este omeneste, aproape firesc, ca acestia sa fi fost invidiati de confratii lor contemporani, unii cu opere foarte valoroase. La noi, un foarte mare poet, Alexandru Macedonski, l-a urat intreaga viata, cu toata sinceritatea pe Eminescu. Dar, cu girul lui Titu Maiorescu inca de la sfarsitul secolului XIX, critici literari, mari scriitori si alti oameni de cultura, romani si straini, i-au confirmat lui Mihai Eminescu titlul de poet national. Fara sa-i cunoasca in profunzime opera, dar impresionat de viata nefericita, de chipul nemaivazut de frumos, de tineretea neimplinita si de moartea tragica a poetului, publicul larg l-a adoptat ca pe un artist genial, fixandu-i locul de-a dreptul in mit, de unde nu-l va mai goni nimeni niciodata. Faptul ca la peste un veac de la moartea lui Eminescu mai starneste polemici demonstreaza vitalitatea exceptionala a operei sale. Unii il prefera ca poet, altii ca jurnalist. Cenzurat in vremea comunismului, Eminescu este, culmea, cenzurat si astazi! "Doina" nu este agreata de "corectitudinea politica", majoritatea articolelor sale, nici atat. Dar poporul stie el ce stie daca-si iubeste poetul national: cel preocupat de luceferi, de geneza Universului, de dumnezeire sau de raportul intre timp si spatiu, se cobora si la grijile muritorilor de rand, punand degetul pe rana in te miri ce probleme, pe care, din nefericire, noi nu le-am rezolvat nici astazi. Iata, mai jos, un articol publicat de Mihai Eminesc