„Bag «Special Gold» de când a apărut şi nu sunt dependent, nu mi-e rău sau altceva. Minciuni, minciuni, minciuni despre «Special Gold»”, se bate cu pumnul în piept un cititor, pe forumul evz.ro. Sursa: EVZ
Ca el, alte câteva zeci de tineri jură că praful legal - care se vinde ca sare de baie, nerecomandată consumului, la 50 de lei/0,25 de grame, în „magazinele de vise”, şi pe care Ministerul Sănătăţii insistă să nu-l pună sub control -, cum au făcut alte state europene - nu le face niciun rău, ba dimpotrivă.
De cealaltă parte a baricadei, alte zeci de tineri afirmă, sub protecţia anonimatului, că se bucură cu regularitate de „Special Gold” şi nu de puţine ori au trebuit să suporte în tăcere efectele: dureri musculare, dureri ale nasului şi ale maxilarului, anorexie, insomnii, deprimare, epuizare fizică şi psihică, halucinaţii.
„Are la bază un drog nou”
Specialiştii spun că, în ultimele zile, tot mai mulţi părinţi sau prieteni ai consumatorilor de „Special Gold”, substanţă perfect legală în România, le-au cerut ajutorul, apelând la terapie sau chiar la internare.
„Pericolul nu este nici pe departe unul închipuit. «Special Gold», această «sare de baie» aparent inofensivă, are la bază un drog foarte nou, recent sintetizat şi scos pe piaţă de producători”, spune psihiatrul Eugen Hriscu, director executiv al ALIAT - Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor.
„Această substanţă, 4-metylmethcathinone, sau mephedronă, face parte din familia amfetaminelor. Intoxicaţia cu mephedronă are aceleaşi caracteristici clinice cu cele ale intoxicaţiei cu metamfetamina”, adaugă Hriscu.
Potrivit acestuia, în ultima săptămână - de când ALIAT a început o campanie anti-„Special Gold”, iar EVZ a prezentat, în mai multe episoade, efectele nocive ale prafului pe care autorităţile româ