…suntem pe punctul de a asista la o (de altminteri previzibila) rasturnare de atitudine din partea opiniei publice fata de situatia din Haiti. Compasiunii incepe sa ii ia locul suspiciunea, ba pe alocuri chiar dispretul: “Pai la ce sa le mai trimitem bani sau ajutoare? Nu vedeti cum fura tot ce le pica in mana? Depozitele de alimente sunt pradate, trecatorii jefuiti, magazinele alimentare vandalizate, banii deturnati prin buzunarele vreunui functionar guvernamental… Pai ce? Astia sunt oameni?” Cei care au strambat de la bun inceput din nas auzind despre dezastrul din Haiti incep sa jubileze: “Vedeti? Nu v-am spus noi? Astia nu merita!”
Nimic nou sub soare. La fel s-a intamplat dupa uraganul Katrina, cand au inceput pradaciunile in New Orleans. La fel s-a intamplat dupa invadarea Irakului cand o lume intreaga a asistat oripilata la felul in care irakienii, profitand de haos, furau tot ce apuca: covoare, tablouri, frigidere, artefacturi vechi de mii de ani, etc. Ba la fel s-a intamplat si la Revolutia Romana, cand valul de simpatie pe care am calarit pana prin ianuarie ‘90, a inceput sa se deplaseze invers si lumea si-a intors, dezamagita, fata de la Romania.
Nimic nou sub soare. De la Socrate si Tucidide, trecand prin ganditorii Evului Mediu, pana la Guizot, Tocqueville si dincolo, oamenii cu scaun la cap s-au aratat neincrezatori in fluctuatiile opiniei publice. Poate cea mai buna sinteza o face, nu intamplator Hegel, care afirma ca “opinia publica trebuie admirata si dispretuita in acelasi timp“. Iata o lectie pe care, furati de retorica populista, am inceput s-o uitam: Una e poporul inteles la nivel conceptual, alta poporul inteles ca multime – un monstru cu mii de capete, cu spuneau cei din vechime. Opinia publica e, prin definitie, instabila si lesne de manipulat. [Studiu de caz: vaccinul antigripal - intre a-l lua si a nu-l lua, diferenta o face u
