"Cântec de leagăn", "Cântec cu îngeri" şi "Cântec de somn". Trei cântece aduse pe această lume (cu mult simţ de răspundere) de Nicu Alifantis.
De când Grecul a devenit naratorul propriilor poveşti intitulate muzical "cântece de şemineu", am descoperit sensibilitatea de mătase a unui artist cu suflet tandru. Este un Alifantis pe care îl credeam uitat în tinereţea acelui cântec - "Te uită cum ninge Decembre". Nu este o întoarcere defetistă în trecut, ci este o revenire în spirală sau, cum zic ţăranii din Ardeal, a venit roata la semn. Alifantis retrăieşte puritatea copilăriei, dar la o altă vârstă: vârsta la care poate să şi transmită prin cântec această puritate. Ne-am face un bine ascultându-i noul album, pentru a ne aminti mai des ceea ce ne spunea Brâncuşi: "Când nu mai suntem copii, am murit demult".
"Am auzit deseori spunându-se despre cei ce şi-au pierdut copilăria, cum că sunt nişte oameni nefericiţi. Îmbrăţişez întru totul această opinie, ba, mai mult decât atât, constat cu reală plăcere că pe măsură ce înaintez în vârstă, pe atât amintirile din copilărie devin din ce în ce mai proaspete, ceea ce mă umple de nostalgie, dar mai ales de bucurie. Cât de puri, de inocenţi, de creduli, de utopici, eram, în fond, în acea perioadă minunată în care aveam singura obligaţie să-i ascultăm pe părinţi şi o făceam, de cele mai multe ori, cu plăcere, pentru că mai întotdeauna eram răsplătiţi cu câte ceva... Stăpânit de aceste sentimente, am compus cântecele despre care vreau să vă vorbesc astăzi. Primul a fost «Cântec de somn». Nu vă ascund că, pentru mine, Arghezi a fost dintotdeauna o uriaşă enigmă: un om al sentimentelor, stărilor şi trăirilor extreme! Poezia sa pentru copii este atât de tandră, încât ţi-e greu a crede că acelaşi poet poate scrie flori de mucegai... Când m-am mutat în Bucureşti, am fost foarte curios să vizitez Mărţişorul. Am
