In 1991, undeva, in munti, nu departe de Mânastirea Putna, am cunoscut un calugar solitar, in vârsta de aproape o suta de ani. Locuia in scorbura unui urias stejar batrân, impreuna cu o veverita domesticita, care il plesnea peste obraz ori de câte ori el incerca sa-i smulga vesnica aluna dintre labutele din fata. In comparatie cu adapostul lui, chilia lui Daniil Sihastrul, sapata in stânca si având un fel de fereastra cu gratii, putea sa para o camera dintr-un hotel de trei stele.
Privirea albastra, ca flacara de spirt, a batrânului licarea prin sprâncenele lui albe si stufoase, care coborau pâna la pometi si i se contopeau cu barba. Isihastul (cum i-ar spune Vasile Andru) era pe jumatate surd si ma studia fara mare interes, usor amuzat. Dintr-o amabilitate batrâneasca, m-a intrebat ce se mai intâmpla in tara, "acolo, jos":
- Ce mai face Gheorghe Gheorghiu-Dej?
Dupa un moment de consternare, i-am raspuns:
- Pai a murit de mult.
- Ha?
- A murit de mult!
- Si cine a venit in locul lui?
- Nicolae Ceausescu.
- Ha?
- Nicolae Ceausescu!
- Inteleg. Nicolae Ceausescu. Si el ce face?
- Pai, si asta a murit.
- Asa… Asa… A murit si el… Da' cine-i acum conducatorul tarii?
- E unul, Ion Iliescu.
- Ha?
- Ion Iliescu!
- Si merge bine tara cu el?
- Nu prea merge. Mai mult sta.
- Ha?
De la un moment dat, nu i-am mai raspuns. Ma gândeam cu jale la mine insumi. Ce greseala facusem! Fusesem obsedat zeci de ani de personaje care, iata, pentru cineva, nici nu existasera.
In 1991, undeva, in munti, nu departe de Mânastirea Putna, am cunoscut un calugar solitar, in vârsta de aproape o suta de ani. Locuia in scorbura unui urias stejar batrân, impreuna cu o veverita domesticita, care il plesnea peste obraz ori de câte ori el incerca sa-i smulga vesnica aluna dintre labutele din
