Situaţia tot mai grea îi face pe oameni să ceară ajutor Divinităţii pentru a-i feri de recesiune. Unele obiecte religioase sunt tot mai căutate, iar credincioşii „de ocazie“ le folosesc mai nou ca să nu-i ajungă virusul gripei porcine şi nici concedierea de criză.
Proverbul care spune că „omul îşi aminteşte de Dumnezeu doar la vremuri grele" se aplică mai ales pe timp de criză. Copleşiţi de griji, cu sănătatea care scârţâie din ce în ce mai mult, românii bat tot mai des pe la porţile bisericilor. Nu neapărat ca să se roage, ci ca să-şi cumpere diverse talismane religioase care speră să-i ajute.
Sfinţi tămăduitori la purtător
La magazinele sau micile tarabe din preajma bisericilor se comercializează acatiste, iconiţe, talismane, brelocuri, toate cu simboluri religioase şi chipuri de sfinţi. Tămâia adusă de la Muntele Athos, acatistele sfinţilor sau cărticele de rugăciuni îi atrag ca un magnet atât pe credincioşii practicanţi, dar mai ales pe cei care cred că toate acest obiecte îi pot scăpa de probleme.
„Oamenii caută iconiţele mai mici, obiectele care pot fi tot timpul purtate cu ei. Fie îşi iau o punguţă cu tămâie, fie o iconiţă de pus în portofel", spune Elena, una dintre vânzătoarele de obiecte religioase din preajma bisericii „Sfântu Gheorghe", din Piteşti.
Majoritatea cumpărătorilor sunt ortodocşi nepracticanţi. „Îmi iau o iconiţă cu «Sfântul Nectarie» pentru că am auzit că dacă o porţi la tine, te vindecă de boli şi te fereşte de ele. Acum, cu porcina asta... mi‑e frică", spune Mirela (40 de ani), din Piteşti.
Criza, combătută cu acatiste şi feng shui
Cele mai căutate icoane par a fi cele în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. „Nu ştiu exact de ce oamenii sunt mai apropiaţi de Fecioara Maria, probabil pentru că ea a fost om, ca şi noi, şi a fost aleasă de Dumnezeu să fie mama Fiului Său. Cre