Cu o carieră muzicală de invidiat, contrabasistul arădean se distinge prin premii obţinute la festivaluri clasice, printre care şi un echivalent al Grammy.
Deşi nu face parte dintr-o familie de muzicieni, Cosmin Puican s-a născut cu „drogul” notelor muzicale în sânge. „Nimeni din familia mea nu a fost muzician. Mama era învăţătoare, iar tata lucra la CFR. Cu toate acestea, muzica a reprezentat totul pentru mine încă din copilărie”, mărturiseşte Cosmin Puican.
Astfel, începutul clasei a cincea a reprezentat şi începtul său ca şi contrabasist, mai ales că vioara şi pianul se învaţă din clasa întâi şi chiar mai devreme.
„Am trecut peste complexul acestui instrument. Îmi era oarecum ruşine că sunt nevoit să învăţ contrabasul, dar într-un final m-am îndrăgostit de el. Nu am visat niciodată că voi cânta la el”, povesteşte Cosmin.
Un instrument dedicat umbrei
Cosmin Puican recunoaşte că „literatura contrabasului” nu este foarte vastă. „Pentru a fi un bun muzician al instrumentelor cu corzi, trebuie să-ţi dezvolţi simţul tactil, să-ţi sincronizezi ambele mâini. Contrabasul este foarte greu şi presupune multă muncă. Pe lângă acestea, trebuie să nu te limitezi doar la bucăţile pentru el, ci mai mult de atât, să fii universal, să fii în stare să cânţi şi arii pentru vioară de exemplu”, spune Cosmin Puican. Muzicianul mai adaugă faptul că în momentul în care cântă preia ariile pentru vioară, încearcă să le cânte la tonalitatea şi tempoul originală, mai ales că timbrul celor două instrumente este total diferit.
„Clasicienii şi simfoniştii sunt de obicei limitaţi şi asta că profesorii îi limitează. Trebuie să laşi muzicianul să descopere cât mai multe, să nu fie limitat doar la un singur gen muzical”, mărturiseşte contrabasistul.
Grammy de Germania
Legat de cariera sa muzicală, arădenii îl recunosc