Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parodie politică pusă în scenă la „Eminescu“

Publicat in Adevarul, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Actorii botoşăneni au pregătit „Cafeaua domnului ministru“, un spectacol regizat de Alexandru Avădanei. Botoşănenii pot merge în zilele de weekend la una dintre cele mai apreciate spectacole jucate de actorii Teatrului „Mihai Eminescu“.

„Cafeaua domnului ministru“ este o parodie a scenei politice româneşti gândită de regizorul Alexandru Avădanei. Spectacolul caricaturizează prostia, şmecheria, îngâmfarea şi falsitatea celor care ne conduc.

Spectacol premiat de Uniunea Scriitorilor

„Am ales acest text pentru că este o comedie foarte bine scrisă pentru actori şi pentru că se potriveşte foarte bine acestei perioade politice şi economice. Am venit la Botoşani pentru că este un teatru foarte bun, potrivit unui debutant, cu o trupă de actori extraordinară“, a declarat regizorul Alexandru Avădanei. Spectacolul a fost premiat atât de Uniunea Scriitorilor, cât şi de UNITER.

„Este una dintre puţinele comedii macabre ale dramaturgiei româneşti, cu situaţii şi replici de umor negru, grotească şi absurdă. Este de fapt o farsă macabră“, îşi des-crie creaţia scriitorul Horia Gârbea.

Comedia propusă de autor este amară pentru unii, mortală de-a dreptul pentru alţii, ca în cazul matroanei picate aiurea într-un cabinet ministerial şi căreia secretara ministrului îi oferă din tot sufletul licoarea dăunătoare numită cafea. Piesa poate fi vizionată atât sâmbătă, cât şi duminică, începând cu ora 18.00. Biletele se găsesc la agenţia teatrală din cadrul Teatrului „Eminescu“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum o ora
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

Fraţii Tate ar urma să revină în România

Mediafax acum 40 minute
Revenirea în România a fraţilor Tate nu este întâmplătoare, având în vedere că pe data de 25 martie aceştia sunt obligaţi să se prezinte la controlul judiciar în cadrul dosarului în care sunt cercetaţi pentru trafic de persoane, conform Gândul. Iniţ

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 4 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Cifre record înregistrate de administratorii pârtiilor din Poiana Braşov, în acest sezon

News.ro acum o ora
Datele centralizate de administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov arată că în acest sezon de iarnă s-au înregistrat cifre record în ceea ce priveşte numărul celor care au ales această staţiune pentru schi sau snowboard. Conform statistici

BEC stabilește sâmbătă ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) anunță că sâmbătă, la ora 13:00, va avea loc tragerea la sorți pentru a fi stabilită ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea l

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum 3 ore
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 6 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu- Ruse. Programul CIRCULAȚIEI pe Podul Prieteniei / Care sunt rutele alternative pentru șoferi

Gandul acum 2 ore
Vești nu tocmai bune pentru șoferi, după ce autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27.03.2025 (joi) – 28.03.2025 (vineri), pe ambele sensuri de circulație. Circulația pe Podul Prieteniei va f

Mircea Lucescu, fără cel mai în formă atacant român la meciul cu Bosnia – Daniel Bîrligea are probleme medicale

G4Media acum 3 ore
Veste rea pentru Mircea Lucescu înainte de duelul cu Bosnia-Herțegovina din preliminariile pentru CM de fotbal din 2026: Daniel Bîrligea, cel mai în formă atacant român al momentului, nu va putea fi folosit în meciul de vineri seara. Duelu dintre Ro

Vremea

București
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

2°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

3°/17°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°