Aproape toti clientii ajunsi in stadiul de a li se executa bunurile cu care au garantat pentru credit aleg sa se judece cu banca, iar procedurile judiciare dureaza foarte mult, spune Adrian Radu (foto), presedintele executiv al MKB Romexterra, una dintre bancile de talie medie.
"Nu am vazut in viata mea atat de multe litigii. Numarul a crescut exponential. Am ajuns sa primim termene pentru vara sau chiar toamna viitoare, aparatul functioneaza foarte prost si nu ai cum sa executi", spune Radu.
Obtinerea incuviintarii judecatoresti poate prelungi procesul de executare cu patru luni, astfel ca de la lansarea procedurilor si pana la vanzarea efectiva a bunului se pot scurge si opt luni de zile, spune si Ilie Dinu, managerul departamentului Corpul Executorilor Bancari din Raiffeisen Bank.
Chiar daca ajung sa obtina incuviintarea judecatoreasca pentru executarea bunurilor prevazute in contractul de credit, bancherii se lovesc de o alta problema: nu gasesc piata pentru a le vinde. "Marea problema pe care o avem cu creditele este ca executam foarte greu garantiile. Pe multe segmente nu exista piata. Conteaza foarte mult destinatia bunului, daca este industrial sau rezidential. Ai piata pentru apartamente, case, chiar si pentru ferme de pui. Dar nu poti sa valorifici o platforma industriala betonata aflata la 50 de kilometri de oras", comenteaza Adrian Radu.
El critica pe de alta parte si lipsa de interes din partea intreprinzatorilor, care aleg cu multa usurinta sa renunte la afacerea derulata in cazul in care intampina dificultati.
"Cu toate ca procesul ofera sansa de a se aseza la masa cu bancile pentru a intocmi un plan care sa functioneze, cele mai multe planuri sunt doar pe hartie, cu scopul de a castiga timp. E clar o lipsa de maturitate si experienta a antreprenorilor si managerilor din Romania", apreciaza Radu. El spune ca actionarii fac