In martie se vor implini 25 de ani de cand Mihail Sergheevici Gorbaciov a ajuns lider la Kremlin. Pe atunci nu banuiam ce importanta va avea aceasta alegere pentru toata istoria lumii. El a fost singurul lider sovietic nascut dupa Octombrie Rosu (1917), revolutia care a adus comunismul in Rusia. Desi "produs" al noii ideologii, Gorbaciov a fost totodata groparul ei: al saptelea si ultimul secretar general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica (PCUS) din 1985 pana in 1991 si ultimul presedinte al Uniunii Sovietice a Republicilor Socialiste (URSS) din 1990 pana in 1991.
Astazi, tot mai multi sunt de acord ca nu si-a dat seama ca sub ambiguitatile programului sau URSS se va prabusi decat atunci cand nimic nu se mai putea face. Numele sau se circumscrie, astfel, celor trei evenimente importante ale sfarsitului se secol XX: programul de reforma a tarilor comuniste (perestroika), caderea zidului Berlinului (sfarsitul razboiului rece) si, in fine, dizolvarea URSS. Mai mult decat atat, anul 1989 il arata ca un personaj paradoxal: intruchipare a puterii absolute (presedinte al Sovietului Suprem) si, totodata, o figura din ce in ce mai contestata si subminata.
Cel putin in ziua in care a fost ales secretar general al PCUS (11 martie 1985), cu siguranta nu distrugerea comunismului ii era obiectivul, ci reformarea acestuia. Dovada sta faptul ca incepand cu 1952, cand a primit carnetul de membru, Mihail Gorbaciov nu s-a deosebit cu nimic semnificativ de inaintasii sai: a avut o ascensiune lenta, dar foarte sigura (de la prim secretar al organizatiei de tineret a partidului din provincia natala – Stavropol, trecand prin cea de prim secretar al partidului pentru Stavropol in 1966, membru al Comitetului Central al PCUS in 1971, secretar pentru agricultura al CC in 1978 si terminand cu alegerea ca membru al Biroului Politic al CC in 1980). In plus, evolu
