În turul al treilea al Cupei Angliei, „cormoranii“ au fost învinşi, cu 2-1, de Reading.
Adversara Unirii Urziceni în 16-imile Ligii Europa, FC Liverpool, a pierdut miercuri seară, cu 2-1, meciul disputat împotriva lui Reading, în turul 3 al Cupei Angliei, fiind eliminată din competiţie. „Cormoranii“ au deschis scorul prin autogolul lui Bertrand (’45), iar Reading, echipă din liga secundă, a câştigat prin golurile lui Sigurdsson (’90+2-penalti) şi Long (100). Partida a fost o rejucare a primului meci, în care cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 1-1.
Tehnicianul lui Liverpool, Rafael Benitez, a spus că este dezamăgit de înfrângerea suferită, mai ales că suporterii „cormoranilor“ au plecat supăraţi de la stadion. „Rezultatul din Cupă este unul cu adevărat prost. Toţi ne-am dorit să ajungem mai departe şi suntem dezamăgiţi. Echipa a muncit mult, dar lucrurile nu au mers aşa cum am vrut. Rezultatul nu se mai poate schimba acum. Totul s-a schimbat după golul din minutul 92. Sunt supărat că am dezamăgit şi suporterii, deoarece ei ne-au susţinut“, a spus Benitez. Tehnicianul lui Liverpool a adăugat că este îngrijorat de accidentările pe care le-au suferit Fernando Torres şi Steven Gerrard: „Ambii vor face joi câte o radiografie şi trebuie să aşteptăm concluziile medicilor. Gerrard are o problemă la coapsă, iar Torres şi-a luxat genunchiul. Şi Yossi Benayoun are probleme medicale“.
Nu îşi vând vedetele
Presa britanică a scris că FC Liverpool, care este deţinută de doi oameni de afaceri americani, Tom Hicks şi George Gillett, şi-ar putea vinde în vară cei mai scumpi jucători pentru a face rost de bani. Directorul administrativ al „cormoranilor“, Christian Purslow, a dezminţit aceste informaţii, susţinând că unul dintre obiectivele clubului este păstrarea jucătorilor reprezentativi, cum sunt Torres şi Gerrard.
„Nu este ni