Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rabla 2010 va demara �n luna februarie

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Rabla 2010 ar putea demara în a doua parte a lunii februarie şi va dispune de un fond de 228.000.000 de lei, sub formă de tichete valorice pentru casarea a 60.000 de maşini. Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în perioada 15-28 ianuarie 2010 va avea loc "organizarea sesiunii de validare a producătorilor din cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul 2010". După 28 ianuarie vor fi validate şi publicate listele cu producătorii, importatorii şi distribuitorii autorizaţi, moment în care cei interesaţi vor putea intra efectiv în program. Principala modificare faţă de ediţia de anul trecut este includerea persoanelor juridice în program şi acordarea de tichete, fiecare cu o valoare de 3.800 de lei, în locul primelor de casare de până acum. Persoanele fizice pot beneficia de maximum trei tichete valorice, pe care le pot folosi la achiziţia unei singure maşini noi, în timp ce persoanele juridice pot folosi până la zece astfel de tichete. Drept urmare, valoarea pe care o persoană juridică o poate utiliza în cadul programului este până la 38.000 de lei. Dintre cele 60.000 de maşini care vor fi casate în 2010, 20.000 sunt rezervate persoanelor juridice, alături de suma de 76.000.000 de lei din totalul fondului disponibil. Potrivit AFM, cotele alocate pentru fiecare marcă auto vor fi stabilite în funcţie de numărul de maşini solicitate de producătorii, dealerii şi importatorii autorizaţi.

Autori: A.B.

Rabla 2010 ar putea demara în a doua parte a lunii februarie şi va dispune de un fond de 228.000.000 de lei, sub formă de tichete valorice pentru casarea a 60.000 de maşini. Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în perioada 15-28 ianuarie 2010 va avea loc "organizarea sesiunii de validare a producătorilor din cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 17 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 17 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 48 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 52 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°