Ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, „Luceafărul poeziei româneşti“ este readus în centrul atenţiei prin evenimente culturale sau artistice. Centrul pentru Cultură „Carmen Secularae“ Neamţ organizează astăzi un spectacol dedicat celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.
Recitalul are loc începând cu ora 17.00 la Muzeul de Artă, în sala Tapiseriilor, şi se desfăşoară sub titulatura „Eternul Eminescu“.
„Miza spectacolului este transpunerea Eminescului nostru de zi cu zi într-un eveniment care are o conotaţie profund naţională“, explică Ionuţ Cucoară, directorul Centrului pentru Cultură „Carmen Secularae“. Programul va cuprinde poezii şi momente muzicale susţinute de soprana Claudia Caia, pianistul Daniel Ciobanu şi Adela Mărculescu, actriţa Teatrului Naţional Bucureşti.
Intrarea la spectacol este liberă. În cazul în care vor exista solicitări, artiştii s-au arătat deschişi de a acorda publicului nemţean mai multe reprezentaţii.
„Iubitorii de poezie sunt aşteptaţi într-un număr cât mai mare“, mai spune Ionuţ Cucoară. Adela Mărculescu, este una dintre cele mai apreciate actriţe din ţară şi a cunoscut celebritatea după interpretarea rolurilor din „Dumbrava Minunată“ sau „Declaraţie de dragoste“.