Vechiul meu amic e departe de a fi un pudibond, dar nici libertin nu este. E doar un om cu bun-simţ. Are însă o marotă: teama excesivă de situaţiile în care s-ar putea simţi penibil. Ei bine, deunăzi a avut parte de un episod foarte neplăcut legat de această obsesie. Totul a pornit de la o problemă cardiacă, pentru care a fost internat de urgenţă. (...) A doua zi, când a revenit acasă, mi-a povestit tot ce a păţit. „Noaptea trecută – începu el – o durere în partea stângă a pieptului m-a trezit din somn. Cum nu se ameliora, nevastă-mea a sunat la 112. Destul de repede a sosit o ambulanţă, din care au descins o doctoriţă, un asistent şi şoferul. Pricepuţi şi eficienţi, mi-au făcut o ECG chiar la pat, mi-au montat o branulă şi o perfuzie, m-au urcat în ambulanţă şi în scurt timp m-au depus la UPU a unui mare spital bucureştean. Trecuse bine de unu noaptea când am ajuns acolo. M-au luat în primire un medic şi o asistentă, am fost pus pe un pat din acelea cu rotile, doctorul m-a examinat atent şi a constatat că am o fibrilaţie atrială cu debut incert. După care patul, cu mine cu tot, a fost pus în mişcare şi garat într-o încăpere spaţioasă, unde m-au conectat la o altă perfuzie, dar şi la nişte aparate, dintre care unul monitoriza modul cum mă convertesc – aşa mi s-a spus –, respectiv, cum mi se diminuează fibrilaţiile. Vreau să-ţi spun că, până aici, felul cum am fost tratat a constituit o plăcută surpriză. N-am mai intrat de mulţi ani, ca pacient, într-un spital. Şi pot afirma, cu mâna pe inima ce suferise, că lucrurile au evoluat în bine. Am văzut acolo aparatură electronică, probabil nu de ultimă generaţie, dar de antepenultimă sau chiar penultimă – p Publicitate recis era. Şi curăţenia era OK. Cel mai mult m-a impresionat însă profesionalismul medicilor şi al asistentelor, dar şi bunăvoinţa cu care se adresau bolnavilor. Motiv pentru care, sincer, le sunt recunoscăto