Cand vorbim despre logicile polivalente, avem in primul rand de examinat tocmai pluralitatea acestora fata de sistemul logicii zise "clasice", care este unitar si inchegat.
Dar cum s-a ajuns la propunerea de a fi evaluate sisteme logice alternative care sa ia in considerare o multitudine de valori? Raspunsul se afla, asa cum se spune, pe jumatate chiar in intrebare. A pornit ca o propunere de examinare a unui eventual sistem ce poate conferi o alternativa logicii standard. Cat de oportuna este o astfel de propunere de cercetare urmeaza sa deslusim incercand sa aflam care este statutul unor asemenea logici polivalente si mai ales care este motivatia lor filosofica.
In logica clasica, propozitiile iau numai doua valori: adevarat si fals (A, F). Existenta acestor doua valori exprima principiul tertium non datur. Adica o propozitie nu poate fi decat adevarata sau falsa. Este ceea ce defineste logica clasica drept o logica bivalenta.
In timpurile moderne s-a simtit insa printre logicieni nevoia de a introduce o a treia valoare, capabila sa faca rezolvabile probleme precum paradoxurile sau unele propozitii care prin natura lor nu pot fi demonstrate nici ca adevarate, nici ca false. Aceasta a treia valoare a luat forma unei expresii ce face apel la modalitate.
Cu timpul, explorarea conceptului de modalitate a luat diverse forme. Prin notiune modala ar trebui sa se inteleaga posibilitatea, necesitatea, contingenta, imposibilitatea. Cu toate ca aceste logici polivalente, care utilizeaza trei, patru sau chiar o infinitate de valori, au pornit de la remarcarea unor probleme ce privesc paradoxalul sau incertitudinea, ele sunt de fapt independente de aceste probleme si au parte de un caracter general in ceea ce priveste constructia lor.
Logicianul polonez Jan Lukasiewicz a introdus si a consacrat baza cercetarilor a ceea ce se numeste astazi lo
