Piețele europene au incheiat saptamana in scadere, in urma evoluției negative a acțiunilor din sectorul bancar și de materii prime, precum și a rezultatelor macroeconomice sub așteptari din Europa și SUA. Sectorul financiar a fost in particular afectat de volatilitatea cauzata de incertitudinile privind economia Greciei, in special dupa comentariile de ieri ale președintelui ECB, Jean-Claude Trichet, care a declarat ca nici una dintre țarile zonei euro nu poate primi tratament preferențial.
Oficialii UE au estimat astazi ca riscurile privind datoria publica a Greciei sunt limitate, Jean-Claude Juncker declarand ca exclude doua scenarii ― intrarea Greciei in imposibilitate de plata a datoriilor și ieșirea acesteia din zona euro. Nivelul exporturilor din zona euro a scazut pentru a doua luna consecutiv in noiembrie, datorita efectelor negative ale intaririi monedei europene.
Scaderea ajustata sezonier a fost de 0.4% fața de octombrie, luna in care exporturile coborasera cu 0.1%. Volumul importurilor a crescut cu 0.3% in noiembrie, coborand excedentul comercial la 3.9 miliarde de euro. De asemenea, nivelul inflației din zona euro a crescut in decembrie la 0.9%. Piețele europene au incheiat saptamana in scadere, in urma evoluției negative a acțiunilor din sectorul bancar și de materii prime, precum și a rezultatelor macroeconomice sub așteptari din Europa și SUA. Sectorul financiar a fost in particular afectat de volatilitatea cauzata de incertitudinile privind economia Greciei, in special dupa comentariile de ieri ale președintelui ECB, Jean-Claude Trichet, care a declarat ca nici una dintre țarile zonei euro nu poate primi tratament preferențial.
Oficialii UE au estimat astazi ca riscurile privind datoria publica a Greciei sunt limitate, Jean-Claude Juncker declarand ca exclude doua scenarii ― intrarea Greciei in imposibilitate de pl