"Arunc-o pe soră-mea din tren" de Stelian Turlea incepe cinematografic, cu un cadru de film: o tânără se trezeşte mahmură, cu capul mare şi cu "filmul rupt": nu işi aduce aminte prea bine ce a făcut cu o seară şi o noapte inainte.
Ea reconstituie o parte a intâmplărilor din semnele evidente pe care realitatea apartamentului in care locuieşte cu o colegă i le arată: dezordine şi, mai ales, o matahală blondă care se simte ca la ea acasă bântuind, in nişte chiloţi de inot, pe la bucătărie, cerând cafea şi un mic dejun dacă se poate copios.
Fetei nu i-au plăcut niciodată matahalele (ba are coşmaruri adesea că imparte patul cu un aşa specimen), blonzii - nici atât, iar convenţia cu cea cu care imparte chiria este de a nu veni acasă cu bărbaţi - măcar nu fără a anunţa. Ileana este ziaristă, uşor confuză, incecată până in gât in meserie, astfel incât propria viaţă trece pe planul al doilea.
Dar, in fond, ce i-ar putea oferi o viaţă de dincolo de meserie? O familie in care toate darurile au fost indeptate spre sora vitregă, un iubit care vine şi pleacă, destul de abulic, cu suflet bun, dar el insuşi părând că incă se caută, mai intâi in profesie, shopping-uri, party-uri in care se bea mult, se fumează mult, se acoperă cu multe relaţii multul vid sufletesc. O viaţă in fond destul de superficială, in care marile drame stârnesc tristeţi alungate la coafor sau cosmeticiană şi se spală in reprize de bocete. De bocete, nu de plâns! Personajele feminine - Ileana, Ilona, Yvona - seamănă aşa cum le seamănă numele: esenţial, dar şi cu mici particularităţi. Toate sunt tinere, toate sunt intr-un fel sau altul nefericite, toate sunt superficiale, indecise şi cam uşuratice in ceea ce vor. Ele sunt expresiile generaţiei feminine tinere de azi, generaţia trăirismului, a consumării clipei, a mess-ului, telefoniei mobile, fast-food-urilor, iubirilor de suflet, ascuns
