Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ieftine chirii din Târgu-Mureş, în Dâmbu Pietros şi Unirii

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 15 ianuarie 2010 ·

“Nu s-au scumpit dar nici ieftinit”, am ajuns la concluzia asta după o vizită pe site-urile de anunţuri imobiliare mureşene. Preţurile chiriilor au rămas cam aceleaşi în municipiul Târgu-Mureş, în ianuarie 2010 in comparatie cu semestrul doi al anului 2009.

Faţă de Bucureşti, unde chiriile la apartamentele cu două camere ajung până la 600 euro, sau la Cluj, unde media preţurilor aceloraşi apartamente este de 350 de euro, târgumureşenii se pot “lăuda” (încă) cu chirii destul de mici, la preţuri în medie de 200 euro la apartamentele cu două camere.

În “Dambu” şi “Unirii” preţurile sunt mai scăzute

În cartierul Dâmbu Pietros, chiriile par destul de ieftine. Chiria unui apartament mobilat, cu o cameră începe de la 120 euro în funcţie de dotări. În aceeaşi zonă puteţi găsi însă şi apartamente cu două camere la preţul de 170 euro sau apartamente cu trei camere la 130 euro. Totul negociabil. Sărind în cealaltă parte a oraşului, în cartierul Unirii, puteţi găsi apartamente cu două camere începând de la 150 de euro. În cazul în care sunteţi gospodari, puteţi primi chirie gratis – cazul de la Curteni: cazare în două camere mobilate, în schimbul serviciilor de îngrijire a animalelor şi a curţii.

“Tudor” şi “7 Noiembrie” şi zona centrală, puţin mai pretenţioase

În cartierul Tudor, preţurile apartamentelor cu două camere încep de la 200 euro iar cele cu o cameră de la 150 euro. În cartierul 7 Noiembrie, preţurile chiriilor sunt puţin mai “piperate”, astfel o garsonieră mobilată ajunge până la 150 euro, apartamentele cu două camere variază între 170 şi 250 euro, chiria unui apartament cu cinci camere, mobilat atinge 350 euro iar a unuia cu trei camere, la 250 euro, asemanatoare cu cele din zona centrală, unde preţurile se găsesc intre 180 euro şi 400 de euro in functie de numarul camerelor si dotari.

“Nu s-au scumpit dar nici ieftinit”, am ajuns

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 19 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 32 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 49 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°