Cel supranumit după Titanul sculptor din Hobiţa Gorjului, Constantin Brâncuşi, a învăţat meseria de la 7 ani, mai întâi ca tâmplar.
Viitorul “Brâncuşi de Dâmboviţa” îl ajuta pe tatăl său la confecţionarea războaielor de ţesut. Cel mai mult îi plăcea să facă partea de finisaj la suveică. Pentru că nu rezista să îşi vadă tatăl lucrând din greu, Mihai îl ajuta aşa cum putea şi cu dogăritul. Totul se întâmpla prin clasa I şi până la clasa a VIII-a l-a tot ajutat la meşterit. „Încă de atunci am simţit plăcerea de a lucra cu lemnul. Felul de a-l proteja, de a-l usca, timpul de tăiere în perioada de iarnă, toate acestea erau nişte etape pe care le parcurgeam cu mare plăcere. Când veneam de la şcoală mă întorceam în atelier alături de tatăl meu şi mai apoi plecam cu vaca la păşune. Cam ăsta era programul meu zilnic”, spune meşterul.
Nu a ştiut ce este copilăria
Tâmplăria era mai mult decât o afacere de familie, era singura sursă de venit. Din acest motiv, nu avea timp de joacă cu prietenii de aceeaşi vârstă. Inclusiv cei cinci fraţi şi surori făceau cu rândul şi îl ajutau pe tată în atelier. De la Izvoare şi până în Dragomireşti li se dusese faima şi sute de femei veneau la ei să-şi confecţioneze războaie de ţesut.
Locul I la „Cântarea României”
Imediat după terminarea şcolii generale, Mihai Simică a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Târgovişte, la îndrumarea pictorului Marin Dumitra, care i-a descoperit talentul. Pentru că lucra din plăcere, au venit şi rezultatele. Cel mai important concurs câştigat a fost „Cântarea României”, unde a luat locul I, la Sculptură Realistă (autoportret). Cu tristeţe în glas spune că şi-a neglijat o perioadă marea sa iubire, sculptura, şi s-a angajat electrician şi, ulterior, operator extracţie în domeniul petrolului, pentru a-şi putea întreţine familia. „Pentru mine pictura şi, mai al