* un bărbat din Teleorman a fost trimis în judecată pentru că a încercat să obţină taxă de protecţie de la un brăilean care se ocupa cu achiziţionarea de fier vechi * victima a fost sechestrată în maşină şi ameninţată, pentru a plăti suma de 2.000 de lei * brăileanul a reuşit să scape sărind din maşina agresorului atunci când acesta a încetinit
După ce a încercat să obţină taxă de protecţie de la un brăilean care se ocupa cu achiziţionarea de fier vechi, un bărbat de 29 de ani, din judeţul Teleorman, a ajuns în faţa anchetatorilor. La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Irinel Ghiţă, domiciliat în comuna Buzescu, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj şi abuz de încredere. Individul a mai avut de-a face cu legea, fiind condamnat anterior la pedepse cu închisoarea, pentru alte infracţiuni.
Astfel, în noaptea de 10 spre 11 iunie 2008, un brăilean din satul Plopu, a sesizat la Poliţie faptul că, în noaptea respectivă, a fost reţinut împotriva voinţei sale de către Irinel Ghiţă, zis "Mirel", în autoturismul acestuia. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că partea vătămată se ocupă cu achiziţionarea de fier vechi şi îl cunoaşte pe "Mirel" de circa 3 ani, întrucât şi acesta se ocupa tot cu achiziţionarea de fier vechi, împreună cu tatăl său, în localitatea de domiciliu. În noaptea de 10 iunie 2008, în jurul orei 23.00, brăileanul din satul Plopu a fost strigat la poartă de Irinel Ghiţă, venit cu un autoturism "Opel", care l-a întrebat dacă este interesat să achiziţioneze o maşină cu fier vechi, întrucât nu îl mai putea transporta în municipiul Brăila. Totodată, învinuitul i-a spus bărbatului că maşina cu fier vechi se află în apropierea oraşului Ianca. Cunoscându-l pe învinuit întrucât mai făcuse afaceri cu el, partea vătămată s-a arătat interesată de marfă şi s-a ur