Un bărbat de 47 de ani din Tecuci, şi-a violat vreme de cinci ani, patru dintre cei nouă copii, cu acordul tacit al soţiei sale!
Ion Vasilache a fost arestat după ce şi-a abuzat sexual patru dintre cei nouă copii. Soţia sa, deşi ştia despre grozăviile care se petreceau în casă, nu a făcut absolut nimic pentru a-l opri, deoarece îi era teamă să nu fie părăsită.
Două dintre victimele abuzului au scăpat din casa ororilor de-abia după ce s-au căsătorit, însă un băiat în vârstă de 13 ani şi o fetiţă de 14, ajunşi la disperare, au hotărât să se ducă la Poliţie, pentru a-şi reclama părintele.
Mama ştia tot
Femeia de 43 de ani a recunoscut în faţa anchetatorilor că ştia de foarte mult timp ce se petrece. Primele două fete i-au povestit că tatăl lor le mângâie şi le cere tot felul de favoruri sexuale, dar mama a preferat să tacă. Apoi, alţi doi copii i s-au plâns de abuzurile părintelui, însă micuţii nu aveau curajul să fie puşi faţă în faţă cu cel care-i chinuia.
"Prima dată a început acum cinci ani cu una dintre fete. Aia s-a căsătorit şi a început cu a doua, care acum a plecat în Italia. În ultimul timp cu băiatul şi cu fetiţa. El nega mereu, iar eu nu vroiam să-mi stric familia, pentru că l-am iubit foarte mult, aşa că nu l-am reclamat", a spus Maria Vasilache.
De altfel, cele povestite de femeie sunt absolut şocante. „Cand îl puneam faţă în faţă cu copiii, ei tăceau. Ei mi-au spus după aceea că le lua mâna şi îi punea să-l masturbeze."
Soluţie extremă
Cea care şi-a luat soarta în propriile-i mâini a fost fetiţa de 14 ani. Fire sensibilă, ea şi-a spus că ultima soluţie pe care o are este să-i demonstreze mamei, fără echivoc, ce se petrece.
Totuşi, chiar dacă l-a surprins pe individ cum îşi mângâia fiica, Maria Vasilache a preferat să nu-l reclame la poliţie, ci doar să-l roage